În întuneric cobor deşi mi-e frică de el,
Lunimile se sting şi eu simt că disper
Şi totuşi…luna apare pe cer.
Visul începe aşa calm şi tăcut,
Dar explodează şi simt cum nu mai pot să aud
Şi totuşi…mă trezesc şi ascult.
Mă găndesc că greşesc încercând să găsesc
Răspunsul ce-l caut şi renunţ să trăiesc
Şi totuşi…răspunsul vine din mers.
Noaptea-i sfarşită, soarele-apare pe cer
Şi pare că singur spulberă-ntregul mister
Şi totuşi…misterul este chiar el.
Lumina tot creşte, îmi arată un drum
Privesc către mine: “-Deci sunt singur acum…“
Dar mă găsesc rătăcind între-o mie de gânduri
Fiecare-ncercând să răzbata prin rânduri.
Sunt confuz, dar îmi spun: “-Nu te teme, sunt eu!”
Îmi zâmbesc fericit…
Mă adun…mă ridic…
“-Şi totuşi…am fost lângă mine mereu…”
Revelaţie despre mine.
This work is licenced under a Creative Commons Licence.
Pune-i un semn !
that’s the spirit :D
Prin timp ma pierd neatenta, ascultand
Vorbe de duh, soapte si soarele arzand
Prin ochi de caprioara ma vad, reflectand
Munti si ape, iarba, pamant
Ma caut. Ma regasesc.
Si totusi.. acum are sens!
Uau..cel mai…original comentariu de pana acum.
Si atat de plin de simboluri :)
Inceputul unei noi Poezii :D
Foarte frumos :)
>:D< :*
:*