Singuri: Sasha si Terry

Sasha oftă scurt, privind oarecum dezamăgită la aparatul din faţa ei. Rămas acum fără enrgie, acesta redase în urmă cu doar câteva clipe un fragment din ceea ce părea a fi un jurnal de bord. Se aplecă şi cercetă legăturile între componente, reuşind să identifice ceea ce părea a fi mediul de stocare a datelor şi sursa de alimentare. Tehnologia întregii nave părea extrem de veche, multe dintre aparatele de la bord fiind de-a dreptul străine, chiar şi ei.

Hotărâ să încerce să deconecteze modulul de stocare. Operaţiunea se dovedi relativ simplă, însă observă imediat că, dacă dorea să aibă vreo pretenţie de a se folosi de el, atunci avea să dureze. Cel puţin până desluşea funcţia fiecărui pin al mufelor ce atârnau caraghiase în spatele modulului.

Mai exista şi o a doua problemă, mult mai importantă: nivelurile energetice la care funcţiona aparatul. Deoarece surasa de energie devenise inutilizabilă, nu avea o referinţă clară şi nici posibilitate de a efectua măsurători în acest sens, existând o probabilitate destul de mare de a prăji modului de stocare dacă încerca să-l alimenteze la vreo altă sursă de energie. Avea nevoie de ceva mai multe informaţii.

Încercă să desfacă şi restul componentelor, însă operaţiunea se dovedi mult mai dificilă. Amână puţin dezasamblarea şi porni spre uşă cu modulul de stocare sub braţ, coborându-și vizorul caștii în timp ce camera se cufundă din nou în beznă.

În timp ce pășea pe culoarul metalic ce ducea spre zona de andocare, îşi atinse casca, pornind sistemul de comunicare de proximitate.

– Terry, pe umde umbli. Am nevoie de tine.
– Şefa…chestia asta-i imensă! E mult mai mare decât părea de-afară! veni răspunsul.

Terry era tehnicianul micului lor echipaj. Un bărbat masiv, înalt, cu o postură ce putea intimida chiar şi-un miner de pe Torras. Avea totuşi un suflet de copil, entuziasmandu-se ori de câte ori punea mâna pe apărături noi, iar acum avea o jucărie nouă, cu o lungime de aproximativ 3 click-uri standard, plină de la un capăt la altul cu o tehnologie atât de diferită de cea cu care erau obișnuiți încât nimeni nu mai ştia exact cum funcţionează sau ce să facă cu ea.

– Terry, lasă prostiile şi vino la docuri. Vreau să mă ajuţi să demontez ceva.

Terry făcu o mică pauză, cântărind implicaţiile acestei solocitari, iar când informaţia pătrunse în sfârşit în mintea sa deja copleşită de emoţii, explodă cu un nou val de entuziasm.

– Imediat boss, sunt ca şi acolo!

Sasha întrerupse din nou sistemul de comunicare, păşind în liniştea deplină ce domnea în întreaga navă. Zona de andocare se afla la aprozimativ cinci minute de mers, urmărind însemnele portocalii de pe marginea pereţilor din jur. Atâta vreme cât această dungă portocalie se afla pe partea stânga a holului, destinaţia inevitabilă era zona de aterizare. Cel puţin din câte observase ea…

Descoperiseră nava părăsită cu doar două zile standard în urmă, mai mult din greşeală decât din intenţie. Erau căutători. Sau gunoieri, cum li se mai spunea prin diferite cercuri. Refuzând să devină parte din vreuna din plutoanele Coaliţiilor, cei cinci membri ai echipajului său îşi câştigau existenţa vânzând tot felul de obiecte pe care le descopereau în căutările lor interstelare. Acest stil de viaţă nu era unul foarte stabil. Acum aveai de toate şi te simţeai ca un rege, acum rămâneai falit şi mâncai nenorocitele alea de conserve triplu procesate. Însă, cu toate greutăţile şi riscurile implicate, era totuşi un trai bun. Erau liberi.

Apropiindu-se de zona unde lăsaseră micuţa capsulă de două persoane pe care o folosiseră pentru a urca la bordul gigantului metalic, atinse din nou senzorul de pe cască.

– Terry, ce tot faci acolo? Ţi-am zis că am nevoie de tine! Unde eşti?

Răspunsul veni aproape instantaneu, când silueta masivă a acestuia apăru în grabă de după colţ.

– Scuze şefa, m-am rătăcit un pic. Chestia asta-i imensă!
– Lasă vrajeala şi vino cu mine.

Intrară împreună în zona de andocare, păşind printr-o intrare atât de largă şi de înaltă, că ar fi putut foarte bine să treacă cu tot cu capsulă prin ea.

– Ce-i chestia aia? întrebă Terry, privind curios la cutia metalică de sub braţul Sashei.
– Cred că-i un soi de modul de stocare a datelor. L-am găsit legat la o întreagă reţea improvizată.
– Şi…ce stochează?
– Nu sunt sigură, dar se pare că cineva a încercat să documenteze urmările evenimentului ce-a forţat nava să rămână în derivă…

Sasha nu se mândrea cu asta, însă provenea dintr-o familie înstărită a Consiliului Istoric din sistemul Ursa Neagră. Având acces de mică la o educaţie aleasă, avea un bagaj foarte larg de cunoştinţe, atât istorice, cât şi tehnologice, lingvistice şi eco-biologice. Recunoscuse în scurtele rânduri pe care apucase să le citească, un dialect timpuriu al Limbajului Tehnicienilor, una dintre primele şi cele mai longevive grupări din istoria Galagtică.

– Terry, cred că avem nevoie de ambele truse, dacă vrem să luăm tot ansamblul. Şi cred că va dura destul de mult, pentru că vreau să iau tot ce se poate.
– Mai exact?
– Ţi-am zis, există o mini-reţea de calcul încropită într-una din camerele de comandă. Cel puţin…așa cred, că era o camera de comandă. Mă rog, nu contează. Am găsit ansamblul ăsta acolo şi vreau să-l studiez. Problema este că mai toate celelalte componente sunt improvizate folosind console şi circuite integrate în structura camerei. De asta am nevoie de ajutorul tău…
– Ok, Boss, vedem ce putem face.

Ajungând în dreptul micuței navete, Terry deschise trapa din spate şi păşiră amândoi înăuntru.

– Tu ai găsit ceva interesant?
– O grămadă de chestii… Am găsit un fel de lampă, sau veioză, ceva. Să vezi ce tare e! Are un lichid în interior, în care pluteşte un altul, mai vâscos. E unul din sistemele alea închise, care se autosustin.
– Fascinant… Mereu te atrag toate prostiile! Ceva util ai găsit?

Terry nu răspunse imediat. Desprinse kit-ul cel mare de pe peretele stâng al capsulei, asezându-l metodic lângă cel de-al doilea, ceva mai mic, de lângă picioarele Sashei. Uriaşul se îndreptă de spate, privind semeţ de la cei peste doi metri înălţime. Figura i se lăţi într-un zâmbet plin de mulţumire, privind către Sasha, aşteptând ca aceasta să-i pună întrebarea. Şi întrebarea veni inevitabil:

– Ce tot rânjeşti aşa la mine?

Uriaşul păru mulţumit de formulare şi răspunse, plin de el:

– Am găsit o uşă!

Deşi era obişnuită cu astfel de apucături, Sasha rămase blocată preţ de câteva fracţiuni de secundă.

– Cum adică ai găsit o uşă, măi zevzecule ?!
– O uşă mare! raplica Terry, de parcă acesta explicaţie suplimentară lămurea brusc situaţia.
– Mare cât tine şi la fel de inteligentă! Apucă de kituri şi vino după mine! Auzi… A găsit o uşă… Jur că într-o bună zi…

Continuarea se pierdu într-un mormăit nedefinit, în vreme ce Sasha păşi apăsat către culoarul ce ducea înapoi spre camera cu reţeaua improvizată. Terry ridică kitul cel mare pe umărul drept, luând şi ce-a de-a două cutie în mâna stânga şi porni pe urmele ei.

Deşi nava părea a fi în derivă de câteva sute, poate chiar mii de ani, se păstrase într-o stare automatizată de conservare a sistemelor şi structurii, fiind aproape în întregime intactă. Ba mai mult, rezervele de energie erau încă suficiente pentru a se putea folosi de sistemele de iluminat. Zona de andocare era de asemenea în perfectă stare de lucru, având toate sistemele funcţionale, inclusiv prizele magnetice exterioare. Ceea ce era cel mai bizar era totuşi sistemul de generare a câmpului gravitaţional din interiorul navei. Deşi scanaseră întreaga structură înainte de a urca la bord, nu reuşiseră să detecteze niciun giroscop gravitaţional activ. Acest lucru îi intrigase în aceeaşi măsură pe cei doi şi în momentul în care au coborât din capsulă, împingând-o pe Sasha să ia decizia de a explora cât mai mult din structura, sistemele şi originea navei fantomă.

Erau la prima expediție în interiorul colosului antic. Cei doi părăsiseră propria nava în urmă cu mai bine de trei ore, iar rezervele de oxigen le mai permiteau o şedere de maxim patru ore înainte de a fi nevoiţi să se întoarcă. Deși testaseră atmosfera din interiorul navei necunoscute, găsind-o suficient de echilibrată pentru a putea respira în ea, Sasha preferase să nu riște până nu reușeau să o testeze și de agenți de îmbolnăvire.

Ajunşi în camera cu pricina, Sasha aprinse din nou luminile şi cele câteva display-uri, conducandu-l pe Terry la pupitrul unde se găseau conectate celelalte componente pe care intenţionau să le extragă. Acesta puse jos cele două kituri de intervenţie.

– Ok, şefa, acum ce facem? Ăsta-i aparatul?
– Da…
– Şi ce anume vrei să demontăm?
– Ai văzut cutia cu care am venit la capsulă. Era conectată aici, prinsă de mufele astea. Când am intrat în cameră, m-am sprijinit de consolă aia şi s-au aprins brusc toate apăratele, odată cu luminile. Bineînţeles că de funcţionat, nu funcţionează nici unul cum trebuie. Tot ce s-a întâmplat este că au primit energie şi s-au aprins monitoarele astea. Apoi am observat masa asta şi toate astea prinse între ele. După cum vezi, se observă imediat că tot ansamblul a fost încropit din resturi şi improvizaţii. Asta e consolă de comandă…

Terry ascultă atent, aplecandu-se pentru a putea analiză mai bine legăturile şi piesele. Sasha continuă:

– Ce mi s-a părut ciudat a fost faptul că pare izolat de restul reţelei de energie. Aş fi înţeles să fie izolat de rețeaua informatică, ca mediu de stocare sau ca unitate de procesare, însă… Tu ce părere ai?

Terry se ridică din nou în picioare.

– Da…e ciudat. În primul rând, n-am mai văzut acest fel de apărătură. După cum arăta totul pe-aici, vine de undeva de departe. Şi sunt foarte vechi… Măcar e de origine umană. Sau cel puţin aşa pare…
– Oh, Doamne, iar începe…
– Da Boss, care-i problemă? Ar putea foarte bine să fie de origine non-umană! De unde ştim noi că nu aparţine vreunei civilizaţii necunoscute, atât de avansată încât să ne privească chiar în acest moment amuzandu-se de cât de nătângi suntem!
– Terry, te sfătuiesc să închei discuţia acum…
– Gândeşte-te Boss, chiar atât de absurd pare?
– Terry termină. N-am chef de aberaţiile tale acum! Vorbesc serios!
– De exemplu, această nava poate să fie o simplă jucărie…
– Terry…
– …iar acum un copil al răsei Non-Umane să se uite la…
– Terry ! Taci!
– …ca nişte rozătoare într-un labirint…

Cutiuţa metalică zbură fără avertisment, lovind cu zgomot casca uriaşului, facandu-i display-ul interior să fluctueze.

– Ce mama… Boss, ăştia aruncă cu chestii după noi!
– Idiotule! Eu am aruncat! Taci odată cu aiurelile alea şi concentrează-te la ce faci!

Terry se ridică din genunchi şi ridică triumfător deasupra capului două din componentele aparatului, pe care le desprinsese în timp ce vorbea. Ţinea în mână ceea ce părea a fi sursa de energie a acestuia şi un grupaj de plăci filigrate, interconectate într-un ansamblu destul de ciudat. Rânjetul său specific i se lăţi din nou pe faţă.

– Sfinte Enerden… Câteodată mă scoţi din minţi de-a dreptul!
– Face parte din farmecul meu, zise acesta păstrând zâmbetul la vedere.
– O să mă termini psihic cu fixaţia asta a ta! Of! Hai să vedem ce mai putem salva din adunătură asta de fiare şi ne retragem. Împinge-mi şi mie trusă cea mică, poate reuşesc să desprind câte ceva şi din consolele astea.

Lucrară o vreme în linişte, devenind din nou absorbiţi de curiozitate, analizând cu atenţie fiecare piesă, încercând să-şi facă o idee cât mai clară asupra tehnologiei navei şi potenţialei creşteri pe care ar fi adus-o la bugetul lor precar.

După un timp, chiar în momentul în care Sasha se gândea că ar fi timpul să încheie expediţia şi să se întoarcă pe propria navă, un muget puternic răzbătu prin întreaga încăpere, urmat imediat de un soc puternic ce zgudui întreaga structură şi aproape că-i puse pe amândoi la podea.

Cei doi se priviră panicaţi şi începură să strângă în grabă uneltele şi componentele pe care le extrăseseră.

Sasha activă sistemul de comunicaţii exterior şi încercă să ia legătură cu ceilalţi membri ai echipajului:

– Thalia! Thalia, răspunde! Alema, eşti acolo?

Thalia era numele navei al cărui căpitan era, iar Alema era navigatorul şi pilotul echipajului sau.

– Alema, răspunde, firar să fie!

Cum nu primi nici un răspuns, se întoarse din nou la Terry:

– Ia ce poţi şi hai să mergem! Acum!
– Gata, Boss! Am plecat!

Cu trusele şi o parte din apărătura mai uşoară în braţe, porniră în fugă spre zona de andocare. Pe drum, Sasha încercă din nou să ia legătură cu echipajul Thaliei, însă tot fără succes.

– Boss..

Terry era îngrijorat, însă gata de acţiune, indiferent de ce ordin avea să primească din partea Sashei.

– Boss, ce facem ?
– Ajungem la capsulă şi vedem atunci.

Ajunşi în dreptul imensei uşi ce ducea în zona de andocare, se opriră, rămăşi cu gurile căscate în faţa spectacolului luminos ce umplea încăperea. Lumina era aproape orbitoare, invadând interiorul navei prin trapă de andocare ce era deschisă, protejată de câmpul polarizat de izolare. Spectacolul era aproape halucinant, însă Sasha îşi reveni repede din uimire.

– Terry, tre’să ne mişcăm!

O luară din nou la fugă. Urcară în capsulă prin trapa din spate, rămasă deschisă. Lăsară din mână trusele şi apărătura. În timp ce Terry fixa de zor toate lucrurile la locurile lor şi închidea trapa, Sasha intră în cabină şi începu să pornească sistemele micuţei navete. Porni şi sistemul de comunicaţii şi intră pe frecvenţa de acces către puntea Thaliei.

– Alema, ai face bine să fii acolo şi să răspunzi odată la apel!

Tentativa rămase din nou fără rezultat.

– Terry, mişcă-ţi fundul! Plecăm!

Uriaşul se aşeză în dreapta ei, legandu-se de scaun.

– Ai reuşit să dai de-ai nostrii?

Sasha nu răspunse şi nu se întoarse spre el. Cu privirea încruntată şi degetele jucându-i pe controalele tabloului de comandă, ignoră complet întrebarea, răspunzându-i astfel mai clar decât dacă ar fi folosit cuvintele. Terry se încruntă şi el, trecând la controalele consolei de comunicaţii.

– Aici capsula Unu către Căutătorul Thalia, răspunde! Aici capsula Unu către Thalia, răspunde! Alema, sunt Terry, răspunde! La naiba, Boss, de ce nu răspunde?
– Nu ştiu, dar trebuie să ieşim de-aici! Acum!

Un nou muget răsună cu putere, de parcă întreg fuselajul gigantului în care se aflau răcnea de furie. Sau de durere. Sasha desprinse priza magnetică ce-i ancora de podea şi ridică micuţă naveta de la sol, pornind spre ieşire. Luminile ciudate dispărură brusc, absorbind totodată şi toate sunetele din jur.

Sasha simţi cum îşi pierde simţul orientării. Totul începu să se învârtă cu ea, iar mişcările prin care încercă să îşi restabilească echilibrul nu făcură decât să o dezorienteze şi mai tare. Îl văzu pe Terry prinzându-se cu mâinile de carliga, privind dezorientat în jur, însă imaginea îi dispăru subit. O durere puternică îi fulgeră tâmplă stângă, fiind urmată imediat de o lovitură în ceafă, moment în care îşi pierdu cunoştinţă.

 


Va urma…


Creative Commons License This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Singuri: Mark Ernst (Preludiu)

Inițializare sistem…
Nucleu de bază online…

Inițializare protocoale de bază…

Diagnostic:

Nucleu interpretare vocală – status: 80%
Nucleu analiză semantică – status: 67%
Nucleu stocare multimedia – status: 14%
Interfață comenzi vocale – status: 88%

Autonomie – 0.2%

Acces rețele audio/video – status: DECONECTAT

Inițializare mod stand-alone…OK

Status medii de stocare:

Transcriere text…OK
Flux audio…INDISPONIBIL
Flux video…INDISPONIBIL

—————————————

Redare fișier: 854F322EF72A – 13:21 – 11.07.4121

[START]

“[…]

…dem dacă funcţion…ză…

[…]

…bia pornise, mama ei d…

[…]

…ui interfaţa m…

[…]”

< FISIER CORUPT> | [END]

—————————————

Redare fișier: 854F694FB452 – 15:11 – 11.07.4121

[START]

“[…]

…um ar t…ui s…rgă…

Rabla m…s…

În sfârşit!

Aham…deci…aşa…

Pentru cei care ascultă acest mesaj…mă rog…ascultă… E mult spus, din moment ce modulul de redare e prăjit…dar, mă rog…

Pentru cei ce citesc transcrierea acestui mesaj: aici prof. dr. Mark Ernst.

Deci…de unde să încep…

Ok, simplu şi la obiect!

Ma aflu la bordul navei Intergalactice Vălul, navă a Flotei de Argint, membră a Coaliţiei Tehnologice şi vârf de lance în exporarea teritoriilor interstelare nelocuite.

Destinaţia noastră a fost iniţial sistemul Certas, coordonate stelare Gemini 11-21-91, sector 85 MI.

Misiunea: identificarea și analizarea sursei primului semnal recepționat în frecvenţă subgravitaţională  transmis din afara Sistemului de Coaliţii.

După cum vă daţi seama citind acest mesaj, nu am ajuns chiar la destinaţie… Plutim în derivă, undeva în apropierea unei nebuloase necunoscute…

Înainte ca întreg sistemul de calcul să cedeze, sistemele de poziţionare stelară au încercat stabilirea unui set de coordonate, raportate la punctul nostru de p…re. Însă f…ră succes.

Nu ştiu unde am ajuns, sau cum am ajuns aici.

Însă un lucru e sigur: numai hazardul sau providenţa ne mai poate aduce înapoi la civilizatie…

Bun…

Acesta a fost primul test pentru improvizaţia mea de sistem de înregistrare si documentare… Şi cum şi sursa mea provizorie de alimentare e pe ducă, mă opresc aici momentan.

În speranţa că voi reuşi să restabilesc vreodată măcar o parte din sistemele de emisie/recepţie, închei testul cu menţiunea că mă voi strădui să documentez viitoarele progrese şi să le trimit in eter… Poate că cineva, cândva, va afla şi povestea noastră.

Mda…cam atât…să vedem cât a…

[…]”

[END]

—————————————

ATENȚIE: alimentare insuficientă!

Salvare sesiune.
Salvare completa.

/DECONECTARE

 


Va urma…


Creative Commons License This work is licenced under a Creative Commons Licence.

O picătură de lumină

O picătură de lumină se scurge pe suprafaţa apei.
Timid, se apropie şi priveşte spre adâncuri, căutand să descopere misterele ascunse dincolo de oglindă.

O picătură de lumină curioasă din naşterea zilei,
Atingând uşor cristalul din privirea lacului, pune în mişcare primele reflexii ale dimineţii, trezindu-l din meditaţia-i nesfârşită.

O picătura de lumină priveşte veselă în abis.

Un vis.


Inspirată de lumina dimineţii.


Creative Commons License This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Scurtă dimineaţă de toamnă

În vântul rece-al dimineţii, sub cerul de toamnă, privesc
La întunericul de-afară, dorindu-mi să mă mai topesc,
Să mă mai scald în marea caldă, sub ocrotirea soarelui,
Să-i simt sărutul arzător, să mă scufund în raza lui.

Privesc în sus cu nostalgie, mă-ntorc oftând spre răsărit,
Unde doar ieri părea că arde întregul cer nestingherit;
Privesc cum au rămas din flăcări doar doi tăciuni rătăcitori,
Privind şi ei timizi spre lume, ascunşi de o perdea de nori.


Melancolie de toamna, in miez de iarna;
Inspirata de si dedicata flacarii gemene.


Creative Commons License This work is licenced under a Creative Commons Licence.